*https://oamenisisobolani.wordpress.com/wp-content/uploads/2014/06/stralucind-in-inimi-goale2.jpg
*
Când pluteam pe valul vieții, valul vieții liniștit
Străbătând doar apa clară a cuvântului cinstit
Și-mi croiam un vis smerit ca boboc proaspăt ivit
Să-mi adune poezia pentru timpu-ncărunțit
O furtună îmi fu soarta care mă smulse în larg
Izbindu-mă cu putere de o stâncă, la catarg.
De pe ea, lucind în Soare, mă chemă neașteptat
Omul care prima oară numele mi l-a cântat.
Și-mi zicea să cred în el!… Că-s a lui… Demult aleasă!
Eu-i sânt soarta de-nceput!… Eu am să îi fiu mireasă!
Să n-am teamă de nimic că el o să-mi fie-acasă
Și să urc neapărat!… Chiar de-i stânca prăpăstioasă!
Mi-am făcut curaj apoi și sângerând m-am avântat
Dar când să îmi așez pasul, vocea lui m-a înfruntat
Și, deodată mă-mbrânci, de pe culmi… Cât a putut
Și căzui din nou, în urmă… Jos, rănită, cu glas mut!
De atunci, spumez în sânge și în larg să ies mă tem
Și-azi, spre stânca înnegrită, tot îmi jelui un poem
Căci nu am mai văzut Soare când în umbra-i am rămas
Și-am fost ca privighetoarea blestemată… Fără glas!
Azi, bătându-mi valul mării, furtuna mi-e uragan
Și-ncepui să plâng în urma timpului lăsat în van
Pân s-ajung la lorelaiul fără să îl recunosc
Că-mi cânta doar că știa că mă pierd de îl cunosc.
Și azi, eu sânt Lorelei când cânt trista-mi melodie
Nu ca să ademenesc!… Doar adevărul să se știe
Și ecoul să ajungă la cei care au cuvânt
C-am pus inima pe unda ce-nconjoară un pământ
Că-n vizir vă iau pirați și-arma lor e vorba dulce
Luați aminte!… Nu le pasă c-o să zăceți sub o cruce!
Mai întâi vă vor topi și când v-au legat în zale
Se vor descotorisi… Strălucind în inimi goale!
Comentarii recente