In fine, acasa!

 

Frigul uscat patrunde-adanc, pana in oase

Cand iarna, cu dinti de fier, ne-a inclestat

Un fulg nu vazui, de-asta data, pe case

Iar soarele-mi arde-n fereastra, neasteptat.

 

 

 

Orbitor, peste umar, insistent el ma cheama

Cand iar, printre ganduri, departe-am ajuns

Printre meandrele vietii regizate ca drama

Ce-n capcana ne duc catre punctul ascuns.

 

 

 

Ca intre dimineata si noapte viata decurge

Unii asteapta, ca dupa iarna, noi primaveri

Altii recunosc deja cum timpul li se scurge

Si ca-ntr-o clipita, vor vorbi toti despre ieri.

 

 

 

Demult nu-l vazusem pe tanarul de culoare

Cu care, din vara, vorbesc ca cu un prieten bun

Ne tot petreceam muti, la doi pasi, pe carare

Pana-ntreba de Shakur, intr-un moment oportun.

 

 

 

Pe aici, nu-i intiparit sa se salute multimea

Treci la un pas si citesti dezinteresul total

Altora, insa, le dezvalui la fel de iute marimea

De a spune un „Grüß Gott!“… nepierdut in banal!

 

 

 

Pe loc ne imprieteniram si indelung povesteam

Mi-a zis ca-i place de mine… Ca sant prietenoasa

In sinea mea, de inceputurile mele imi aminteam

Si, pentru ca-i puteam alaturea fi, eram bucuroasa.

 

 

 

Doar stiam cum este, ca strain, aici sa traiesti

Daca limbii inca nu i-ai cucerit tu taramul

Mai degraba, cateva trepte in urma pasesti

In speranta ca totusi ti s-o deschide odata drumul.

 

 

 

Tocmai povestea cate a realizat intre timp

Si ca de acum, asteapta doar viata frumoasa

Cand, o fosta vecina, la noi, se abatu un rastimp

Sa-mi spuna ca de patru luni este vaduva ramasa.

 

 

 

Despre batranete-mi destainuise ca-i lucru urat

De cand barbatul ei falnic, cu mare cazna mergea

Banuiam ca se simte ca un stejar doborat

De viata ce ne indura pana chitanta ne-o va avea.

 

 

 

Acum, imi mai spuse cum de acas’ a plecat

Urcandu-se in masina, fara o vorba sa fi rostit

Cum nepregatita afla ca intr-un zid a intrat

Si cum nici macar sa il vada nu i s-a ingaduit.

 

 

 

Banuieli si-ndoieli au ramas destule, in urma

Tesute c-un fel de liniste ce mai zace in noi

C-ar fi fost, pentru el, mai bine pana la urma

Cand nu cunoscu ce l-ar fi asteptat, mai apoi.

 

 

 

In zori ne treziram, punand piciorul in prag

Sa zabovim in lumea ce ne-o credem aleasa

Ca niste deportati strabatand al zilelor sirag

Cu indurarea noptii in truda ce-n oase ne-apasa.

 

 

 

Intre cer si pamant, dar mai abitir in tarana

Ni se scurg dorintele… Cate devenite blestem?

Unii se imbata, lipiti stand la buza de fantana

Pe cand lumea vuieste inca de cei care gem.

 

 

 

Dar, cand incerc sa adorm… Daca nu voi veghea

In noptile cand gandurile in pace ma lasa

Simt cum pamantului i se destainuie fiinta mea

… Ca si cum as ajunge… In fine, acasa!

*