Ca stropi de ploaie ne-ntalnim…

*

E mult prea mare lumea asta… Ce randurile si le-a-ntins

Sa poti aduce laolalta… Ce-n suflet, viata ti-a incins!

Ca stropi de ploaie ne-ntalnim… Si santem scurta clipocire

Din ochi ne pierdem si gandim ca ne-a legat o amintire…

Dar nu-i pacat, cand toate-om pierde… Ce tu si eu am fi avut

De ne-am fi intalnit adesea… Ca timpul sa-l fi petrecut?

*

Iarasi plecai la bunul Soare… Ca oameni noi iar sa cunosc

Si sa citesc in gestul care secundei i-a gasit un rost…

Mi se-ntampla a cata oara?… Ca un strain, de vorba, iarasi m-a intrebat

Cu zambetul ce ii lumina fata… Si-acum, avea si-un mic cadou parat.

Si ce-a vrut ca despagubire?… Numai un Pfennig ce sa fie neaparat de unde vin!

Chiar de i-am repetat… Norocul ce il simbolizeaza aici… Mie-mi ramase chiar strain!

*

Apoi, trecura  alte zile si alti oameni am mai cunoscut

Chiar soarele purtand in suflet iar amintirea le-am cernut

Caci gesturile lor marunte, in cornul abundentei vietii, le-am adunat neintrerupt

… Ca sa gandesc, la despartire, ca firu-i numai intrerupt!

 *

E mult prea mare lumea asta… Ce randurile si le-a-ntins

Sa poti aduce laolalta… Ce-n suflet, viata ti-a incins!

Dar si prea mica este lumea… Cand intr-un colt n-ai mai calca

Chiar daca ai uitat de-acasa si nicaierea… Ca acolo, n-o sa mai fie casa ta!

*

Ca stropi de ploaie ne-ntalnim… Si santem scurta clipocire

Din ochi ne pierdem si gandim ca ne-a legat o amintire…

Dar daca neinchipuitul, ce nu-ti-e-al omului firesc… Furtuna a dezlantuit

Atat de mica este lumea si-un drum inchis iti va ramane… Cum nici nu ti-ai inchipuit!

*

 

Dacă nu ne-am întreba…

https://oamenicasobolani.files.wordpress.com/2013/05/daca-nu-ne-am-intreba.jpg

*

*

O, tu suflet ce-ai zăcut și-ai mocnit dezamăgirea…

Căci, doar fruntea am ridicat… Și mi-a și semnat pieirea!

… Mi-a jucat în ochi iubirea!… Și în voce mi-a jurat…

Și, ca să îl cred mai bine… Și pe nume m-a chemat!

*

… Nici n-a vrut să mă cunoască în secunda ce-a bătut!

Eram deja terfelită, fără a bănui însă… Chiar din toana ce-a avut!

Și-a postat cu șiretlic doar… Complicii… Să-mi impuie

Că ar fi deosebit!… Dar, mai mult n-au vrut să-mi spuie!

*

Și-a trimis lăudătorii… ce cu lux de amănunte

Chiar de n-am dorit să-l știu… Au știut să mă încânte.

… Cică, nu avea trecut!… Era doar coală curată…

Dar știu din somn trezi… Neprihănitu-mi vis de fată.

*

Mi-a jucat doar lozul vieții pentru care am plătit

Și, rânjindu-mi, mi-l scuipă… la picioare… Ciopârțit!

Impertinent… Nici Bună ziua!… să îmi spună n-a gândit…

Nici măcar cuvinte să găsească… De-un răspuns… n-a chibzuit!

*

M-a lăsat făr-a privi ziua-n care m-a ales!

… N-avea ce valoare-i da… când el numai m-a cules!

Doar mi-a zis să-l iau pe altul… că el doar a terminat!

… Și-a luat numai trofeul!… Crezând că m-a meritat…

*

Și, cu-aceeași ignoranță… Chiar, să-l uit… m-a sfătuit!

C-aș avea și eu un suflet… Când el n-are… N-a gândit!

Și, ce m-a mai căutat?… Ce mai vrea să mai culeagă?

N-a-nțeles?… Din ziua aceea… Lumea era o otreapă!

*

Nu i-a spus mă-sii, acasă, ce cu mine a făcut?

Nu i-a spus lui taică-său?… Sau, nici nu l-a cunoscut?!

N-a fost nimeni să îi spună: Nu se face așa ceva!?!

N-a fost nimeni să îi zică… Lozul este viața mea!!?

*

O, tu suflet, cum te port… Când doar știu ce ți-am făcut!

Doar așa te-am cunoscut… Însă lațul, peste cap, mi l-a trecut!

Însă știu!… Cum aste rime așa le mai potrivesc

Tot așa și lui, odată… Ața o să i se rupă!… Și-o s-o știu făr’ să gândesc.

*

Din senin se umple-azi pieptul… Sufletul îmi stă în gât!

Și, pân’ să-mi dau bine seama, lacrimile-au izvorât…

N-am de-ales!… Cum mai beau cupa!… Pentru ceea ce-am facut…

Otrăvită-mi este viața când știu!… Drumul mi-am pierdut!

*

O, tu suflet ce-ai zăcut și-ai mocnit tristețea toată

Căci doar fruntea am ridicat… Și m-a căsăpit, că-s fată!

… Mi-a jucat în ochi iubirea… Și în voce mi-a jurat…

Și, ca să îl cred mai bine… Chiar pe nume m-a chemat!

*

Când cuvinte ticluite în ureche-mi picura, de iubire a știut?

Cum?… Când nevinovăția doar de terfelit… Ca boarfă!… a văzut!?

… N-a știut despre iubire, că, dacă-i adevărată, atâta har ar avea?

Cum a inimii măsură Mârșăvie i-a fost toată… Să n-aibă parte de ea!

*

Cât de bine ar mai fi dacă peste noi ar rătăci aripa uitării

Și pe neliniștea-ntrebării… Necruțând… atunci ar poposi…

Și așa… Pe veci, trecutul… Doar o ironie ce n-a meritat a fi…

Pentru sufletele noastre… Pentru totdeauna… l-ar putea umbri!

*

Dar, dacă Mârșăvia, chiar la-nceputul vieții, ca floare ți-a vândut

Din multele-ntrebări descătușare cauți… Dar strigătul ți-e mut!

… Însă, ce-ar fi viața noastră dacă nu ne-am întreba?

Sau, să fim cu toții, oare… Saltimbanci?… Numai, așa?…

*

Cum mai este lumea

*

… Doamne, cum mai este lumea!… Cum poate sa faca rau!
Cum nu poate sa gandeasca… C-ar putea fi ea… in locul meu?
Cum poti zice c-ai facut-o… dupa asemanarea Ta?
… Caci nu pot! Nu pot!… O, Doamne… crede… ca si Tu esti rau ca ea!

Ce-ai dat Doamne rautatea si cainia pe pamant?
Ce-ai dat soare si lumina?
… Insa ura ai dat-o-n suflet?… Ura ai dat-o si in gand?
Ce-ai dat toata frumusetea, sa ma-nbat de acest rai?
…Insa Doamne, rautatea… Cum ma lasa fara grai!
Ce-ai dat oare frumusetea?… Frumusetea pe pamant?
… Insa Doamne… omenia… nu le-ai dat-o nici in gand?

De ce i-ai dat omului… om… ca nume?
Cand el se gandeste doar la el si nu la Tine?
… De ce nu l-ai lasat ca bestia doar sa traiasca?
Atunci n-as fi stiut de rasa omeneasca!
Si Doamne, atunci cum m-as fi aparat…
Si nimenea cu viata-mi nu s-ar fi jucat!
… Si Doamne, as putea si eu trai… daca viata mi-ai dat!

Doamne, cum mai este lumea!… Cum poate sa faca rau?
Cum nu poate sa gandeasca… C-ar putea fii ea… in locul meu!
Cum poti zice c-ai facut-o… dupa asemanarea Ta?
… Caci nu pot! Nu pot! O Doamne… crede… ca si Tu esti rau ca ea!

Caci ma-ntreb intr-una… cum poti Tu lasa?
… Astea sa se-ntample… chiar in casa ta?
Nu auzi Tu jalea?… Si nici suspinul meu?
… Cum poti lasa Doamne, sa se faca rau?
… Cum ai dat Tu viata celor ce-au uitat,
Sau nici chiar gandesc ca pacat doar fac?

*

… Cum ai lasat Doamne, ca din pruncul cel nevinovat al Tau…

Un bastard sa iasa… Dupa gandul sau?

*

… Unde-i doar intelepciunea cea de invatat?
… Unde-i dragostea… Respectul… de cel apropiat?
Cum pot Doamne raii toti… viata sa-si traiasca,
… Insa viata altora sa batjocoreasca?
Cum lasi oare toate astea sa se-ntample pe pamant?
… Cand arati la toti… ce-ar putea trai si unde sant?

Doamne, cum mai este lumea! Cum poate sa faca rau…
Cum nu poate sa gandeasca… C-ar putea fi ea… in locul meu!
… Cum poti zice c-ai facut-o… dupa asemanarea ta?
… Caci nu pot! Nu pot! O, Doamne… crede… Ca si Tu esti rau ca ea!
… Dar omule… dac-ai gandi…
Doar un pumn de tarana esti!… Asta n-o stii?…

*