Strălucind în inimi goale

*https://oamenisisobolani.wordpress.com/wp-content/uploads/2014/06/stralucind-in-inimi-goale2.jpg

*

 Când pluteam pe valul vieții, valul vieții liniștit

Străbătând doar apa clară a cuvântului cinstit

Și-mi croiam un vis smerit ca boboc proaspăt ivit

Să-mi adune poezia pentru timpu-ncărunțit

 

 

O furtună îmi fu soarta care mă smulse în larg

Izbindu-mă cu putere de o stâncă, la catarg.

De pe ea, lucind în Soare, mă chemă neașteptat

Omul care prima oară numele mi l-a cântat.

 

 

Și-mi zicea să cred în el!… Că-s a lui… Demult aleasă!

Eu-i sânt soarta de-nceput!… Eu am să îi fiu mireasă!

Să n-am teamă de nimic că el o să-mi fie-acasă

Și să urc neapărat!… Chiar de-i stânca prăpăstioasă!

 

 

Mi-am făcut curaj apoi și sângerând m-am avântat

Dar când să îmi așez pasul, vocea lui m-a înfruntat

Și, deodată mă-mbrânci, de pe culmi… Cât a putut

Și căzui din nou, în urmă… Jos, rănită, cu glas mut!

 

 

De atunci, spumez în sânge și în larg să ies mă tem

Și-azi, spre stânca înnegrită, tot îmi jelui un poem

Căci nu am mai văzut Soare când în umbra-i am rămas

Și-am fost ca privighetoarea blestemată… Fără glas!

 

 

Azi, bătându-mi valul mării, furtuna mi-e uragan

Și-ncepui să plâng în urma timpului lăsat în van

Pân s-ajung la lorelaiul fără să îl recunosc

Că-mi cânta doar că știa că mă pierd de îl cunosc.

 

 

Și azi, eu sânt Lorelei când cânt trista-mi melodie

Nu ca să ademenesc!… Doar adevărul să se știe

Și ecoul să ajungă la cei care au cuvânt

C-am pus inima pe unda ce-nconjoară un pământ

 

 

Că-n vizir vă iau pirați și-arma lor e vorba dulce

Luați aminte!… Nu le pasă c-o să zăceți sub o cruce!

Mai întâi vă vor topi și când v-au legat în zale

Se vor descotorisi… Strălucind în inimi goale!

*