Spune

 

Spune, când mai bate vântul, iar povestea, de-o mai știi

… Spune ce-nseamnă cuvântul pentru suflet de copii!?!

Spune, dar sa-mi strigi mai tare că vom fi doar jucării!

… Doar păpuși… Nici alintate… Târâte în porcării!

*

https://oamenicasobolani.files.wordpress.com/2016/04/tv-ialomita-consiliul-local-fetesti-sa-stie-lumea-adevarul-ce-ai-fost-ce-esti-si-de-ce-fel-ca-chiar-de-ti-au-umplut-protapul-anii-degeaba-ii-ai-si-asa-i-sa-mori-sandel2.jpg

*

*

Spune, ca să rup tăcerea care-a mai rămas de noi

… După ce-am venit acasă împroșcată cu noroi!

Spune ca să legăm puntea ce-o-ntinsesem și mai bine

Când veneam la capul tău să mă rog sa-ți fie bine…

 

 

 

Pe când îmi dădea târcoale lupu’ care-n somn tot vine

… Ca să nu pot să mai stau sub ochii tăi, de rușine!

Spune-mi cum plecai de-acasă, că povestea mă răpi

… Ce mi-o urla atunci lupu’ ca să mă șfâșie la chindii!

 

 

 

Spune cum nu ți-am dat mâna când acasă te-au adus

Ca să îți primești cununa că mă îndreptași spre Sus!

Spune!… Ca să-ți spun apoi cât în mine te mai port!

… Ca să-ți zic că am murit cu-amintirea ce ți-o port!

 

 

 

Și mai spune-mi, sau îmi scrie că-s tot o nefericită

Ca să-mi zici zvonul acela, cum că fiara-i nimicită!

… Spune, dar să nu aud cum ar fi putut să-mi fie!

Spune doar de început!… Până timpul o sa-mi vie!

 

 

Că doar știi, că mă cunoști… Nimeni n-o să mă mângâie!

*

 

 

*

*

Si n-o pot uita pe mama

 

Si in cinstea Folclorului Romanesc

Cand adesea, pe valuri, cu randul plutesc

Adaptez… Despre suflete rupte

Pentru cele ce-or bate, la hotarele vietii

Pe poteci nestiute!

 

 

Pacat ca Tonul… Inca nu face Muzica

Dar cine stie unde ajunge Ideea mea?

Poate o sa ne si auzim candva!

 

 

Si chiar de ma repet in sir

Dar prea gasii aici un fir

Ce tonului se potriveste!

Si as reda si mai pe romaneste!

 

*

 

Si n-o pot uita pe mama

 

Ma-ntreba aseara vantul: 

Cum imi este?… si… Ce fac?

Dar pe loc ma batu gandul:

Sa ii spun?… sau doar sa tac… 

Ca doar ce-o putea pricepe

Cand nu este viata lui?

… El nu e inchis in sine…

Si mereu umbla haihui!

 

 

Dar tu-nvata de la mine

De te-o cauta pe tine

… Sa nu plangi asijderea:

„Inimioara… Draga mea!“

 

 

Si cum sa-nteleaga, oare

De ce-mi este frig in somn

… Si adesea, de frisoane…

Nici macar nu pot s-adorm? 

De m-ar lua vantul cu el…

Hat departe sa ma duca!

… Sa ma odihnesc nitel…

Da-napoi, sa nu m-aduca!

 

 

Dar tu-nvata de la mine:

Lumea rea nu-ti face-un bine!

… Sa nu-ti spui asijderea:

„Inimioara… Draga mea!“

 

 

… Ca o vreme, sa mai uit

Cum ca viata mi se cerne

Prin pustiu si prin absurd

… Caci mai mult, nu pot discerne 

Cand insfacata fui de gheara

Unei creaturi rapace

Ce nu gandi… De m-o izbi

… Cat rau imi poate face!

 

 

Si n-o pot uita pe mama

Ce din scutec purta teama

… Sa nu am o asa soarta

Dar hotul gasi o poarta!

 

 

Vantul poate intreba!

… Numai eu stiu ce-i in mine…

Dar, cand spre cer m-oi ridica…

Poate ca voi sti mai bine?! 

De ce-am mai vazut lumina

Cand cu capul plecat merg

… Purtand voalul sfasiat…

Si prin lumea mare-alerg?

 

 

Ca-mi lasa zadarnicia

Ca sa-mi umple vesnicia

Promisa in cuvant dat

Pana viata mi-a pradat!

 

 

Si-o tuli lasul… Cu-aleasa

Crezand ca-i voi uita casa

Unde-ntari legamantul

Ca-mi era deschis mormantul!

*

Prin pustiu si prin absurd

 

 

Ma-ntreba aseara vantul: Cum imi este?… si… Ce fac?

Dar pe loc ma batu gandul: Sa ii spun?… sau doar sa tac… 

Ca doar ce-o putea pricepe cand nu este viata lui?

… El nu e inchis in sine… Si mereu umbla haihui.

 

 

 

Si cum sa-nteleaga oare, de ce-mi este frig in somn

… Si adesea, de frisoane, nici macar nu pot s-adorm? 

De m-ar lua vantul cu el… Hat departe sa ma duca!

… Sa ma odihnesc nitel… Da-napoi, sa nu m-aduca

 

 

 

… Ca o vreme, sa mai uit cum ca viata mi se cerne

Prin pustiu si prin absurd… Caci mai mult… Nu pot discerne 

Cand insfacata fui de gheara unei creaturi rapace

Ce nu gandi… De m-o izbi… Cat rau imi poate face!

 

 

 

Iar vantul poate intreba!… Doar eu stiu ce-i in mine…

Dar cand spre cer m-oi ridica… Poate voi sti mai bine?! 

De ce lumina o mai vazui, da-n loc cu capul sus sa merg

… Doar voalul sfasiat imi puse… Si prin lumea mare-alerg?

 *

Ce-n inima… Intai si-a pus

* 

*

Te uita… Cum adie vantul

Purtand frunzisul pomilor

Sa magaie in recviem pamantul

… C-a mai trecut un an, in zbor.

*

Si uite!… Cum pluteste norul

Citind in el un ascuns dor

Si cand sa-l prinzi, ti se destrama

… Caci totul este trecator!

*

Si ploaia ar putea sa-ti spuna

Cand uda trupul muritor

Si-ti spala fata de tarana

Ca urma-ti sterge-ntr-un izvor.

*

Citesti in anii plini de zgura

… Stii c-au batut si vant si ploi

Iar norii… Ce pe-aici trecura

Te-au slefuit in sase foi.

*

Si totusi nu te-au biruit!

Si daca ti-ai vazut mormantul

Si i-ai strigat ca ai sa vii

… Si ca-ti vei tine juramantul!

*

Chiar cocarjata de-ti e sira

Si coarda vietii sta sa crape

Tot mai intrebi… Care-i menirea?

… A ta… Si a fiarei lincave… 

*

Ce-si zice ca isi face parte

… Si cand satula e de azi

Dar nu vrea trece mai departe

Far’ sa te vada c-o sa cazi!

*

Clefaind isi linge apoi laba

Cu care-n brazda te-a tarat

Zicandu-si ca de om intreg ii este treaba

Din toate sa isi ia!… Fara a fi parat!

*

Tu vei gasi in darul sfant

O urma mica de putere

Sa te indrepti chiar de te-a frant

Asa dezvaluind a vietii mangaiere.

*

Sa intelegi ca ti s-a dat asa

Sa tragi acea povara care

Numai te-a inclinat candva

Sa cresti apoi… Mai drept!… Mai tare!

*

Sa recunosti ca si urgia

La fel in om se rasadeste

In unul incolteste-un fir firav

Ce-l lasa apoi, smerit, de izineste!

*

Iar altul, tot satul de azi

Dar nesatul dintotdeauna

O sa-si hraneasca buruiana… Ca sa cazi!

Ca sa se-aleaga de om bruma!

*

Si-n timp ce unul tot ridica

A vietii piatra ne-nclinat

Ca sa strabata al ei drumul

Caci asta-i este la om dat…

*

Un altul seamana… Ca-n vorba!

Dar uita roada ce-o va lua

Cand i se revarsa tolba

… Si gol in urma-i va suna!

*

Asa-i a lumii lacomie!

… Nici banul nu e mai presus!

Izvorul sta in marsavie

… Ce-n inima… Intai si-a pus!

*

*

Lasati vantul sa ne spuna

Lasati vantul sa ne spuna… de ce-n nimic ne spulberam!

… De ce doar trecatori ramanem… Si tot nu vrem sa invatam!

De ce ca vantul la ureche ne trece tot ce-am auzit

… Insa maduva sa-i patrundem, nici macar nu ne-am sinchisit…

*

Lasati groparii sa isi faca… Jocul lor nechibzuit!

… Lasati sa curga lumea toata… Ca si nisipul ce-a hranit!

Atata timp cat doar lacuste in josnici oameni forfotesc

Nu vor putea straluci vise si pentru cei ce le hranesc!

*

Vom fi mereu doua armate!… De inbuibati si cersetori…

Lozinci se scriu pe piepturi numai… Sub frunti vor zace doar farsori!

Si daca nu-i de-ajuns marire, chiar de-i al omului firesc

Caci la caldura Omeniei meschinaria si-o topesc

*

… Descatusati atuncea fiara!… Lasati robotul a trai!

Pastram distanta… Si concret ne rezumam doar a vorbi!

… Dar cel putin, va fi un gest ca stim ce-ar fi intelepciunea

Si-om invata sa ne purtam Respect!… Poate aceasta e minunea!?

*

Macar atunci, franturi de vise vor mangaia si oropsitii

Iar vantul va purta pe unda-i si cantece… Ca toti le-am fi sortitii.

Lasati vantul sa ne spuna… de ce-n nimic ne spulberam!

… De ce doar trecatori ramanem… Si tot nu vrem sa invatam!